Creșterea prețurilor petrolului readuce în prim-plan una dintre vulnerabilitățile arhitecturii occidentale de sancțiuni împotriva Rusiei: cum limitezi veniturile unui mare exportator fără să scoți volume importante de țiței din piață și să împingi cotațiile globale și mai sus?
Această dilemă a stat, de fapt, la baza plafonului de preț introdus de G7 la sfârșitul anului 2022. În acel moment, aproximativ 70% dintre navele care transportau petrol rusesc erau deținute în Occident, iar aproape 90% utilizau servicii occidentale de asigurare, finanțare și brokeraj. Accesul la aceste servicii a fost menținut pentru exporturile rusești doar sub anumite plafoane de preț, inclusiv plafoane distincte pentru produsele petroliere rafinate, precum motorina. Obiectivul era neobișnuit pentru un regim de sancțiuni: petrolul rusesc trebuia să continue să circule, dar cu venituri mai mici pentru Moscova.
Inițial, mecanismul a avut un efect vizibil asupra diferenței dintre petrolul rusesc și benchmarkurile internaționale. În ianuarie 2023, potrivit analizei publicate de Foreign Affairs, țițeiul rusesc se tranzacționa cu un discount de aproape 40% față de referințele globale. În paralel, surplusul de cont curent al Rusiei a coborât de la nivelul record de 235 miliarde de dolari în 2022 la aproximativ 50 miliarde în 2023.
Shadow fleet a schimbat însă ecuația
Rusia și-a redus treptat dependența de infrastructura maritimă occidentală prin dezvoltarea așa-numitei shadow fleet – o rețea de petroliere operate prin structuri de proprietate opace și jurisdicții terțe. În 2023, această flotă se extindea cu aproximativ șapte petroliere pe lună, iar aproximativ jumătate dintre navele cumpărate proveneau de la proprietari occidentali.
Dimensiunea fenomenului este acum suficient de mare pentru a modifica eficiența plafonului de preț. Conform datelor citate de sursă, navele din shadow fleet reprezintă în prezent aproximativ două treimi din traficul de petroliere care pleacă din porturile rusești de la Marea Baltică, zonă care generează aproximativ jumătate din exporturile maritime de petrol ale Rusiei.
Asta contează inclusiv pentru piața europeană a carburanților. Un plafon funcționează eficient doar în măsura în care exportatorul are nevoie de servicii asupra cărora statele care impun sancțiunile au control. Cu cât o parte mai mare a fluxurilor se mută în afara acestui ecosistem, cu atât capacitatea mecanismului de a crea un discount consistent pentru petrolul rusesc scade.
Iar atunci când piața globală se tensionează, problema devine și mai vizibilă. Analiza arată că, pe fondul creșterii cotațiilor internaționale și al derogărilor acordate unor cumpărători de petrol rusesc, discountul față de prețurile globale aproape dispăruse până în aprilie. În perioada aprilie–iulie, veniturile fiscale ale Moscovei din petrol au fost cu aproximativ 14 miliarde de dolari peste nivelul aceleiași perioade a anului precedent.
Următoarea miză: navele, asigurările și un plafon care urmărește piața
De aici apare o schimbare interesantă de strategie. În locul încercării de a reduce volumele rusești disponibile pe piață – măsură care ar putea pune presiune suplimentară asupra cotațiilor internaționale – atenția se mută asupra infrastructurii care permite comercializarea lor.
Una dintre variantele analizate este limitarea alimentării shadow fleet cu petroliere provenite de la proprietari europeni și creșterea presiunii asupra statelor sub pavilionul cărora operează aceste nave. Asigurarea este un alt punct vulnerabil: piața internațională relevantă rămâne puternic dependentă de companii occidentale, iar petrolierele vechi sau insuficient întreținute pot avea dificultăți în obținerea unei acoperiri de la asigurători reputabili.
O altă idee este trecerea de la plafoane fixe pentru produsele rafinate la un mecanism care să urmărească evoluția pieței. Analiza propune drept model plafonul pentru țiței stabilit în 2025 la 15% sub media prețurilor de piață din precedentele șase luni. Un mecanism automat ar permite plafonului să se adapteze mai rapid la oscilațiile petrolului, fără renegocierea unei valori fixe după fiecare schimbare importantă a pieței.
Pentru piața europeană a motorinei, miza este delicată. Reducerea veniturilor Rusiei și menținerea fluxurilor de petrol pe piața mondială sunt două obiective diferite, care trebuie urmărite simultan. Eliminarea unor volume semnificative ar putea alimenta prețurile internaționale; tolerarea unei infrastructuri care permite vânzarea petrolului rusesc aproape de prețul pieței reduce însă eficiența sancțiunilor.
După aproape patru ani de price cap, întrebarea nu mai este doar cât petrol rusesc ajunge pe piață. Este la ce preț ajunge, prin ce nave și cine controlează infrastructura care îl ține în mișcare. Iar într-o piață în care fiecare perturbare majoră a țițeiului se transmite mai devreme sau mai târziu către motorină, răspunsul devine relevant mult dincolo de politica sancțiunilor.